CE MAI GĂTIM ACASĂ | Cum faci bulion de casă fin și aromat

Mădălina ne învață azi cum să pregătim un bulion de casă fin, aromat și numai bun pentru mesele de peste iarnă. Rețeta este simplă și are nevoie de puține ingrediente, dar roșiile bine coapte și gustoase fac toată diferența.
Ingrediente
15 kg de roșii bine coapte, de grădină
7 și 1/2 lingurițe de sare neiodată
3 linguri de zahăr, opțional, dacă vreți un sos mai dulce, potrivit și pentru ketchup
Cum se prepară
Roșiile se spală bine, se taie în bucăți și se îndepărtează cotoarele. Se cântăresc, apoi se mixează foarte bine în blender, astfel încât să fie mărunțite și cojile.
Pentru un bulion fin, fără semințe, pasta de roșii se trece printr-o sită. Sucul obținut se pune într-o oală, se adaugă sarea și se lasă la fiert, la foc mediu.
Bulionul se fierbe până când cantitatea scade aproximativ la jumătate, amestecând din când în când pentru a nu se prinde de fundul oalei. Dacă îl vreți mai subțire, îl fierbeți mai puțin. Pentru un bulion mai gros și mai concentrat, îl lăsați mai mult pe foc.
Când ajunge la consistența dorită, bulionul fierbinte se pune în borcane sau sticle curate, apoi se sterilizează la bain-marie.
Borcanele se așază într-o oală, se adaugă apă rece până la jumătatea lor și se fierb aproximativ 40 de minute din momentul în care apa începe să clocotească.
Se lasă apoi să se răcească treptat. Așa obțineți un bulion de casă fin, aromat și numai bun de folosit la ciorbe, tocănițe, sosuri sau mâncăruri de iarnă.
Poftă bună și spor la pus bunătăți pentru sezonul rece!





Vizualizări: 73
Trimite pe WhatsApp

